Agonie și extaz

Agonie și extaz

În Florența secolului al XVI-lea, un băiețel înzestrat cu spirit artistic care-și critică în sinea sa propria fizionomie, se desprinde încet-încet de familie, pentru a-și croi drumul pe care îl poartă pasiunea sa, în ciuda tuturor piedicilor care-i stau în cale. Orfan de mamă de la șase ani, crescut de doică, Michelangelo Buonarroti este inițiat încă din fragedă pruncie în tainele cioplirii pietrei.
Neînțeles de către avarul său tată care vede o rușine în muncă, băiețelul intră cu ajutorul prietenului său Granacci, în atelierul pictorului Ghirlandaio, contra unei sume pe care acesta i-o plătește ucenicului, în vreme ce ceilalți discipoli îi plăteau maestrului lor pentru a învăța în școala lui. Evoluția lui este accelerată, copilul de doar 13 ani dă dovadă de multă sârguință și în scurt timp este remarcat de către Lorenzo de Medici, care frecventează grădina atelierului. Mare susținător al artei, Lorenzo de Medici îl cheamă pe tânărul artist în devenire la palatul său, unde se bucură pentru scurtă de vreme de prezența Contessinei, mezina familiei. Aici, artistul lucrează sub îndrumarea sculptorului Bertoldo, cu care împarte și dormitorul. În compania unui cerc cultural atent ales de către Il Magnifico, tânărul este introdus în lumea artei prin literatură, fiind îndemnat să scrie și versuri. Deși primele tentative sunt stângace, sonetele pe care le pune mai târziu pe hârtie dezvăluie intensitatea trăirilor exprimate cu măiestrie.

Însă liniștea lui Michelangelo la palat este de scurtă durată și se sfârșește simultan cu trecerea în neființă a protectorului său. Deși muncește din greu atât în Florența cât și în Roma, resursele sculptorului sunt mereu limitate și din acestea el își finanțează permanent familia care este dependentă de venitul său. Deși pasiunea pentru sculptură este cea care îl face pe Michelangelo să simtă că trăiește, se vede silit să lucreze atât ca pictor, cât și ca arhitect, în urma solicitărilor venite de la papii care se perindă pe tronul Romei.
Michelangelo are o fire tăcută și retrasă, vorbește puțin, dar replicile sale sunt directe și deseori brutale. Prietenii săi nu reușesc să-l convingă să lase munca pentru distracții. Este atât de dedicat muncii sale, încât nu se oprește nici ca să mănânce.
Ca artist se diferențiază prin creația nudurilor – și în sculptură, și în pictură – pentru care este condamnat de către artiștii convenționali. Corpul uman sculptat de Michelangelo transmite forță, măreție, încordare și mișcare, cu musculatura puternic evidențiată. Pentru a putea reda splendoarea corpului uman, sculptorul a disecat câteva cadavre, noaptea, la lumina lumânării.
Încă de la prima vedere, Michelangelo o îndrăgește pe Contessina de Medici și sentimentele sunt reciproce, dar iubirea este una platonică. Apartenența la două clase sociale diferite este un o piedică în calea lor. Căsătoria fetei este deja aranjată de către tatăl său care o trimite la mănăstire pentru o vreme, cu scopul de a o proteja de gura lumii. Mai târziu, sculptorul cunoaște plăcerea într-o iubire trecătoare. Când se așteaptă mai puțin, o cunoaște pe Vittoria Colonna, mare iubitoare de artă, o marchiză văduvă, credincioasă soțului său chiar și după moarte. Aceasta este o altă iubire reciprocă, dar tot platonică, precum prima.

Dragostea nu se dovedește a fi darnică și binevoitoare cu Michelangelo Buonarroti, însă trăirile pe care acesta le are în timp ce sculptează îi oferă sculptorului toată voluptatea, în cea mai deplină formă a intensității sale.

Între recunoaștere și negare, între uimire și hulă, între supunere și libertatea unei firi pe care nici papa n-a reușit s-o suprime, Michelangelo trăiește pentru sculptură renunțând la grija pentru sine, agonizând departe de marmură și extaziindu-se în timp ce-i dă forma.

Foto: polirom.ro

By | 2019-06-02T18:41:11+00:00 decembrie 29th, 2018|cărți, Fără categorie|0 Comments

Leave A Comment