Dărâmă castelul și ridică-l din nou!

Dărâmă castelul și ridică-l din nou!

Încă din primii ani în care intrăm în colectivitate și începem să avem viață socială, ne facem prieteni, conjunctural sau aleatoriu: la școală, în zona în care locuim, la cursuri de tip hobby și în alte circumstanțe.

Deci în virtutea timpului petrecut împreună, pe fondul unor afinități, ajungem să ne apropiem unii de alții, să descoperim că ne simțim bine împreună și să ne dorim să continuăm cultivarea acestor relații.

În copilărie e destul de simplu, pentru că timpul liber nu este la fel de limitat precum al oamenilor mari. Tot în această perioadă, când ni se predă teoria despre viață, învățăm că prietenia este o relație reciprocă în care fiecare din cele două părți își asumă – în formă nescrisă – angajamentul de a-și fi alături și în zilele cu soare, și în cele grele. De fapt, tocmai momentele grele sunt proba de foc a prieteniei, pentru că atunci se vede cât de mult cineva este dispus să renunțe la confortul personal în favoarea prietenului său.

Dar vine vremea când, vrând – nevrând, luăm ziua de 24 de ore și o împărțim în intervale bine definite, destinate unor activități fără de care nu se poate. Că timpul zboară, nu mai e nevoie s-o spunem. Ăsta e refrenul vieții noastre. Nu mai e chip de stat pe gânduri. Abia ne ajunge timpul pentru propria persoană. Lucrurile devin infinit mai complicate când nu mai suntem răspunzători doar de noi.

Pe scala priorităților, urcă urgențele zilnice. Timpul de relaxare e tot mai redus. În acesta includem și intervalele în care menținem relațiile cu prietenii cu care ne dăm întâlnire pentru a ne povesti ce mai facem.

În astfel de situații, ne punem din nou întrebările: ”Ce înseamnă prietenie? Cum demonstrez eu că sunt un bun prieten?” Se pare că a venit momentul să dărâmăm castelul denumit „prietenie” pe care l-am înălțat în copilărie și să-l reconstruim, așezând cărămizile într-o altă ordine și făcând mai multe ferestre în zid. Pentru că, da, e nevoie de mai multă lumină!

Pentru o mai bună înțelegere a aliniatului anterior, recomand călduros recitirea lui, după prealabila înlocuire a cuvântului „lumină”, cu „înțelegere”, „deschidere”, „înțelepciune”.

De multe ori, însă, până la etapa de înțelegere, mai sunt niște trepte de urcat.

Se întîmplă așa, pe nepusă masă, să te sune un prieten cu care n-ai mai vorbit de mult și să te tragă de urechi că n-ai mai dat niciun semn. Nu-ți pică bine. Dar apoi începi să-ți pui întrebări, pentru că vrei să-i spui conștiinței tale ce crezi despre asta. S-ar putea să te simți ca o victimă sau chiar să-ți recunoști vina, cu jumătate de gură. La urma urmei, știi și tu că tehnologia nu-ți stă în cale, deci nu mai e deloc greu să transmiți un gând bun.

Apoi se mai întâmplă să cauți tu pe cineva pentru că ai nevoie de ajutorul acelei persoane și să te simți vinovat că până la momentul ăsta crucial, n-ai mai dat niciun semn de-atâta vreme. Dar altă cale nu ai. Reacțiile posibile se pot înfățișa în cel puțin două variante extreme. Cea mai frecventă este cea în care ți se răspunde cu reproș – pentru că apelezi doar când ai un interes. Și a doua este la polul opus: prietenul  îți spune să stai liniștit și să nu-ți mai faci „mea culpa”, pentru că exact același lucru i se întâmplă și lui. Și tocmai din acest motiv te înțelege și se bucură că i-ai cerut ajutorul, pentru că așa mai poate ști ceva de tine. Asta e reacția sublimă, care te face să ai o revelație, mai ales dacă înainte de momentul cu pricina ai făcut parte din clubul celor nemulțumiți.

Și uite-așa, ajungi la concluzia că poți fi prietenul cuiva chiar dacă nu vă vedeți zi de zi, indiferent cât de rar vorbiți. Sprijinul oferit într-o relație de prietenie nu este întotdeauna echilibrat prin reciprocitate. Chiar și așa, continuă să le oferi sprijin necondiționat prietenilor. Vei avea ca recompensă cel puțin starea de bine simțită în urma unei fapte bune. Și înveți să fii mai pragmatic, mai tolerant, mai înțelept, mai senin.

În poză sunt în așteptarea unui prieten cu care nu m-am văzut de mult și port o bluză TXM – 54,99 lei și blugi TXM – 49,99 lei.

 

By | 2018-06-06T13:05:23+00:00 iunie 5th, 2018|Fără categorie|0 Comments

Leave A Comment