Cum a fost la Father & Son Challenge

Cum a fost la Father & Son Challenge

Din informațiile pe care le-am găsit pe site, știam că Father & Son Challenge va fi o competiție organizată pe grupe de vârstă, cu echipe tată – fiu în care miza e găsirea cheii cu care va fi deschisă o comoară. Perfect! – mi-am zis; e ocazia ideală pentru juniorul meu să se apropie și mai mult de tatăl lui. Încă din momentul înscrierii, am început să fac scenarii. Acum, în momentul de după, consider inutil să înșir niște lucruri fictive… Dar trebuie să specific că mă gândeam la pornirile puștiului meu de 6 ani, precum emiterea unor semnale sonore demne de urmașii săi huni, pe care acum le-am considerat utile în concursul ăsta, că oricum, altă experieță nu are în materie de concursuri. Deși în general îl cert și-i spun că numai pe maidan sau în codru are voie să urle, de data aceasta, l-am îndemnat să strige din toți rărunchii. Iar apoi l-am îndemnat să fie ochi și urechi la tot ce urmează să se întâmple acolo. N-am uitat nicio clipă reacția lui în momentul în care el pierde într-o întrecere și m-am temut puțin de asta. Nu am pornit la drum cu gândul că echipa noastră va câștiga. Mai curând îmi plănuiam cum să-l consolez și să-i explic a nu-știu-câta oară că nu câștigul e cel mai mare preț al competiției, ci experiența participării.

Nu e nevoie să spun eu cum sunt mamele, că toată lumea e conștientă de omniprezența lor. Și, din nou, nu e nevoie să precizez că, de cele mai multe ori, relația copilului cu mama e mai strânsă decât cea cu tatăl, deci acțiunea asta e bine-venită pentru restabilirea echilibrului relațiilor în familie. Ce contează că a fost un eveniment pentru tați și fii? Ce contează cine a aflat de el sau cine a făcut înscrierea? Important e că am dat curs provocării. Am ținut morțiș să fim acolo, să ne hrănesc cu energia noutății, cu aerul proaspăt al dimineții de septembrie și cu o crâmpeie de gând la euforia câștigului!

Dis-de-dimineață ne-am dat deșteptarea. Tatăl și fiul Kis și-au îmbrăcat tricourile verzi cu logo-ul Father & Son Challenge și am pornit la drum toți trei, încă leneși, dar entuziasmați. Când am ajuns noi la fața locului – un câmp întins desfășurat la ieșirea din Timișoara prin Mehala, înainte de pod – am fost întâmpinați de organizatori. Nu prea aveai ce vedea la 8:45, dar până la 9:30, totul a fost gata: punctul de plecare și cele 4 zări din care urma să pornească echipele de tați și fii. Voluntarii au lucrat precum furnicuțele.

După un scurt discurs pentru clarificarea scopului acțiunii, s-au prezentat antrenorii, s-a făcut încălzirea și s-a pornit către punctul de start. Antrenorul a ținut un scurt discurs pentru a face instructajul și a prezenta probele. A venit și momentul în care participanții cu întrebări le puteau adresa și unul dintre cei mici a întrebat de ce e iarba atât de mare. Recunosc că, pe mine m-au neliniștit denivelările solului, mascate de lungimea aproape uniformă a covorului vegetal. Dar să nu uităm: Per aspera, ad astra!  Așa că toată lumea a pornit la drum.

Proba 1 – copiii au mers pe o bârnă așezată pe cauciucuri.

Proba 2 – Mers pe burtă prin labirint. După ieșirea din acesta, tații au primit câte un sac de mărimea unei perne mijlocii, pe care-l țineau bine între picioare în timp ce săreau pentru a avansa pe traseu, de mână cu cei mici.

Proba 3 – escaladă obstacol din baloți de paie – După escaladă, participanții parcurg distanța până la punctul următor în mersul piticului.

Proba 4 – cooperare între echipe; tații trebuie să-și treacă fiii pe sus, printr-o pânză închipuită din frânghii întinse pe verticală. Deci tații s-au ajutat – unul de o parte a pânzei, unul pe cealaltă.

Proba 5 – cei mici aruncă mingi de la o anumită distanță, în coșul făcut din cauciucuri. Vântul le-a cam jucat feste celor mici schimbând direcția mingilor ușoare. Asta a fost proba mea preferată, pentru că în timp ce participantul era în exercițiu, toți cei de față i-au făcut galerie. Cred că și juniorii s-au simțit grozav, în mod special în momentul în care aruncătura s-a soldat cu succes. Și cu atât mai mare a fost bucuria reușitei, cu cât efortul s-a prelungit. Sunt curioasă să știu cine s-ar mai fi gândit la câștig la modul egoist într-un asemenea moment! La proba finală, tații au parcurs un traseu având ochii acoperiți, dar sub atenta îndrumare a fiului.

În momentul în care s-au epuizat probele pentru grupa noastră de vârstă – 6 ani, tații copiilor de la grupele mai mari săpau intens, în căutarea comorii. Și au fost foarte harnici, pentru că lanțurile cu care a fost legat cufărul, au început să se ivească. Înăuntru erau medalii pentru toți participanții, așa că nu au existat perdanți, spre marea bucurie a micuților.

Pentru că nu ne-am putut dezlipi prea repede, ne-am dus să tragem cu arcul împreună cu antrenorul nostru care și-a dedicat timpul amatorilor până la spargerea ultimului balon de pe panou. Apoi, pentru că victoria se cere sărbătorită, a urmat festinul. Un ceaun mare, aburind, plin cu gulaș a fost pregătit pentru toți învingătorii.

Concluzii?

  1. Ne-a plăcut pentru că spiritul de echipă a fost promovat într-o măsură mai mare decât cel de competiție.
  2. Am văzut că poți petrece timp prețios în familie rupând doar câteva ore dintr-o zi și utilizând un minim de resurse.
  3. Am fost un grup de oameni uniți de intenția de a oferi copiilor noștri o amintire care să le însenineze viața. Îi felicit pe organizatori pentru că s-au gândit la o asemenea acțiune! Și DA, MAI VREM!

By | 2019-02-05T09:03:32+00:00 octombrie 1st, 2018|Fără categorie|0 Comments

Leave A Comment