Jocul îngerului – CARLOS RUIZ ZAFON

Jocul îngerului – CARLOS RUIZ ZAFON

Momentul în care am început lectura celui de-al doilea volum din tetralogia lui Zafon mi-a cerut să-l reconstitui din memorie pe precedentul – Umbra vântului, în ideea de a nu omite detalii semnificative care m-ar fi putut ajuta în înțelegerea celui pe care-l aveam în față.

Mai mult decât atât, eram curioasă să aflu ce alte întorsături de situație îl pun în dificultate pe Daniel Sempere – eroul principal al primului volum.

Implinirea celui mai mare vis aduce una din cele mai înălțătoare stări de spirit, dar prețul pentru această satisfacție este un blestem – acesta pare a fi raționamentul sub auspiciile căruia se dezvăluie volumul de față.

David Martin este inițiat în tainele scrisului în sediul publicației La Voz de la Industria, unde tatăl său lucra ca portar. Deși normele de scriere jurnalistică sunt complet diferite de cele beletristice, tânărul talentat începe să publice chiar pe una din filele ziarului săptămânal, câștigându-și prestigiul timpuriu, spre pizma colegilor de breaslă, după care este continuu vânat pentru a publica sub diverse pseudonime, în beneficiul celor care-l contractează.

David Martin primește de la un editor misterios propunerea de a scrie o carte în care să reinventeze religia, momentul acesta constituindu-se în intriga principală a romanului, cu atât mai mult cu cât această prezență care se face întotdeauna anunțată prin intermediul unei scrisori impecabile, pecetluită cu imaginea unui înger, nu pare a fi una tocmai umană.

E greu de definit ceea ce reprezintă așa-zisul înger întrucât intervențiile sale contrariază cititorul: deși aparent este acolo pentru a-i oferi o mână de ajutor lui David, până la urmă se dovedește a-i complica viața. Apariția sa pune capăt colaborării scriitorului cu cei doi escroci asociați, îl vindecă de boala incurabilă, îi oferă belșug financiar, dar toate aceste lucruri sunt secondate de o serie de crime puse pe socoteala scriitorului.

Deși scriitura lui David Martin este sursa principală a succesului volumelor sale, cărțile sunt jucate de așa manieră încât publicarea volumului acestuia sub numele real este afectată de jocul de culise al celor care au intersul de a se folosi de talentul său. În presă apar recenzii care-l minimalizează, iar susținerea librăriei Sempere și fiii nu reușește să-l ajute prea mult.

Pe lângă nenorocul în carieră, Daniel Martin nu se bucură nici de dragostea femeii iubite – Cristina, fiica șoferului lui Pedro Vidal, cel mai mare susținător al talentului tânărului scriitor, pe care o pierde în favoarea acestuia. Mai mult decât atât, David scrie cartea care-i răpește acestuia liniștea și nopțile și care se lansează în cadrul unui eveniment fastuos la care participă toată elita culturală a Barcelonei.

Isabella – adolescenta vulcanică fugită din casa părinților și din calea unui destin sigur dar practic, precum magazinul plin de bunătăți al părinților, este o prezență feminină plăcută care face cititoarele să-și dorească să o vadă alături de David, în happy-endul romanului. Nu se întâmplă așa! Dar destinul pe care alege autorul să i-l ofere are mai multă greutate și prefer să nu-l divulg, deoarece am zis deja prea mult.

Finalul nu este cel la care m-am așteptat. Intuiția mea a fost departe de a-l ghici. De fapt, nu sunt convinsă că dezvăluindu-l voi oferi o informație care să coincidă cu ceea ce spun alte recenzii, așa că mă limitez la a spune că e interpretabil. Cel puțin cu impresia asta am rămas eu.

Jocul îngerului mi s-a părut a fi mai mult un joc demonic, întunecat, misterios, dar mi-a plăcut să regăsesc în acest volum librăria Sempere și fiii cu patronii săi, cimitirul cărților uitate și doza de fantastic purtătoare a amprenetei lui Zafon.

Discuțiile cu un prieten drag care iubește cărțile cu toată ființa lui mi-a făcut cunoscută tetralogia lui Zafon care include jocul îngerului. E mi-am luat primele 3 volume de pe libris.ro. Probabil că zilele astea se pot vâna la reduceri de pe mai multe librării online, așa că nu pierdeți ocazia! Atmosfera asta de toamnă cere exact genul ăsta de lectură.

 

 

By | 2020-11-13T20:07:32+00:00 noiembrie 10th, 2020|Fără categorie|0 Comments

Leave A Comment