Recenzie Lecții de magie, Elisabeth Gilbert

Recenzie Lecții de magie, Elisabeth Gilbert

Despre cât de prinși suntem de activități cotidiene am vorbit fugitiv în articolul despre sindromul Karoshi. Tot acolo am lansat și îndemnul de a ne opri puțin din maratonul zilnic pentru a ne oxigena mintea cu o activitate recreativă.

Deja suntem în cel de-al patrulea an în care ne bucurăm de acordarea zilei libere de Rusalii. Partea cea mai bună cu această sărbatoare e că, neavând dată fixă și fiind în strânsă legătură cu Paștele, aduce cu sine întotdeauna lunea liberă. Deci avem un week-end prelungit.

În ciuda faptului că a mea casă arată ca o eternă invitație la repunerea lucrurilor în ordine, am făcut tot posibilul să nu irosesc cu activitățile casnice mai mult timp decât de obicei. Așa că sâmbăta mi-am dedicat-o cumpărăturilor alimentare, gătitului și casei, pentru ca în celelalte două zile să mă pot desfăta cu ceva diferit.

În mod obișnuit, așa-zisul meu timp liber se suprapune cu cel al băiețelului meu de 6 ani, Andrei. Însă în acest weekend prelungit, bunicii au avut planuri care l-au inclus și pe nepotul lor. Astfel, am putut avea și eu răgazul atât de așteptat și necesar.

Așadar, duminica mi-am ocupat-o cu o carte. Deși în mod curent citesc beletristică pură din nevoia de a evada din cotidian, de data aceasta am ales ceva mai neconvențional. Pentru că îmi place să scriu, sunt interesată de perfecționare în acest sens. Tocmai din acest motiv, cartea Lecții de magie a lui Elisabeth Gilbert – autoarea best seller-ului Mănîncă, roagă-te, iubește – mi s-a părut a fi o lectură potrivită.

Cum vremea frumoasă m-a ispitit încă de dimineață, mi-am dat seama că nu poate fi loc mai frumos pentru o lectură de duminică, decât în mijlocul naturii. Așa că am îmbrăcat repede ceva ușor, am pus în ghiozdan cartea și o sticlă de apă, am sărit în sandale și m-am îndreptat către o zonă verde a orașului.

Sătulă să fiu mereu pe fugă, am evitat la maxim zona rutieră pe care o asociez cu marea grabă zilnică. Cu pași domoli, mergând pe aleea pietonală a malului Begheiului, am avansat spre zona mai centrală a orașului, pentru că știam că o să pot găsi un loc umbros și prietenos, lângă o salcie cu trunchi viguros, brațe noduroase și coroană pletoasă și răcoroasă.

Așa îmi place: să ies complet din viața mea și să ma afund în cea a personajelor cărții pe care o citesc. Oricât de complexe și de diferite de mine ar fi acele personaje, întotdeauna mă regăsesc în ceva din ele. Iar atunci când chiar nu mă identific sub nicio formă cu vreun personaj, tot mă aleg cu senzația eliberatoare de evadare. Pentru câteva ore bune, reușesc să mă metamorfozez în altcineva, pentru ca mai apoi să revin plină de energie la realitatea existenței mele.

Cartea lui Elisabeth Gilbert nu e o poveste precum volumul ei ecranizat. E mai mult un manual care te învață cum să urmezi căile creativității pe care o descrie ca pe un animal sălbatic pe care îl poți vâna. Însă tot ea spune că domesticirea acestui animal nu îți va asigura loialitatea lui pentru o perioadă nedeterminată. Autoarea îi sfătuiește pe căutătorii de creativitate să nu-și epuizeze toate resursele pentru obținerea unui certificat, pentru că aceasta nu e tocmai o știință. Nu trebuie să-ți iei prea în serios rolul și să te crezi un martir. Dimpotrivă. Trebuie să adopți rolul farsorului care e pregătit să joace o carte la alegere, nu un singur rol. Când imaginația te lasă baltă, faci recurs la curiozitate. Iar cînd suferi blocaje, apelezi la „jocul combinatoriu”, conceptul prin care Einstein a denumit deschiderea unui canal mintal prin alternarea activității principale cu alta.

De reținut: inspirația vine simultan cu acea senzație de zdruncinare, de percepție organică a emoției, a uimirii pe care o simți atunci când auzi istoria unei întâmplări ieșite din comun. Momentul acelei simțiri este unul bun de transpus în cuvinte, pentru că se poate constitui într-un tablou care să poată transmite, la rândul lui toate trăirile pe care le-a declanșat întâmplarea însăși. În fine, una din cele mai valoroase idei mi s-a părut aceea că ceva mediocru și dus la bun sfârșit este infinit mai bun decât ceva genial și neterminat. În aceeași ordine de idei, amânarea e cea mai proastă decizie în contrast cu adaptabilitatea.

Una peste alta, mai mult decât un manual de creativitate, cartea mi s-a părut ușor motivațională, o invitație la a fi practic, la exercițiu constant, deci la cultivarea pasiunii și mai presus de toate, la a scrie pentru tine însuți, pentru că atunci în mod sigur îți vei găsi starea de confort, de dezinhibare.

În fotografie port o salopetă TXM – 44,99 lei

By | 2018-06-03T11:00:25+00:00 mai 31st, 2018|Fără categorie|0 Comments

Leave A Comment