Și tu ai pârâcioși în grupul de părinți?

Nu, nu! Nu mă înțelege greșit! Nu mă refer la grija aceea plină de bunăvoință și bună intenție, ci la cea care provine din surplusul de timp liber și pentru că… se poate!

O fi bine sau nu, o parte din noi suntem acum mai aproape de copii, pentru că se face școală de acasă. Și dacă tot suntem în situația asta, unii dintre noi îi sufocăm pe ăștia mici: ”Nu face așa!”, ”De ce vorbești așa?” ”De ce stai online în pauză?”

Cel mai aiurea mi se pare când cei care au genul ăla de copii de stau ca sfinții, nu pot nicicum să accepte ideea că nu toți copiii sunt la fel.

Ei? De care parte a baricadei ești? Părinte permisiv sau nazist? 

Tipologia umană iese la iveală în toată splendoarea ei, în fiecare zi, în peisajul pitoresc al școlii online.

Cu sau fără voia ta, faci parte integrantă din derularea orelor copilului tău, fie că ești acasă lângă el sau doar pe grupul de whatsapp.

Și dacă n-am fi suficient de ocupați cu toții, nu mult ne-ar trebui până să ne vină să ne încăierăm.

Că doar noi gândim mai mult decât copiii și putem duce până mai departe înțelesurile…

În fine, după ce ne-am acomodat cu ceea ce oferea doar grupul online – mesaje agramate, tăioase și lingușitoare, iată că ies la iveală și cele pârâcioase.

Noroc că pandemia ne ține la distanță și scrisul mesajului durează mai mult decât aruncarea vorbei! În felul ăsta, mânia are răgaz să se domolească și vorbele rele pier înainte să se întrupeze în văzul tuturor în replici tranșante, caustice și rușinoase.

Deci cum e? Ai și tu în grup niște pârâcioși? Sunt din cei cărora le place să joace rolul de polițist responsabil cu ordinea publică, dar de fapt, singurul factor care i-a convertit este ACCESUL?

Sunt printre pârâcioși și unii care comunică prin mesaje împachetate în observații cu caracter general, fără a nominaliza, deci e acolo ceva diplomație!…

Oameni buni! Oameni buni! (Se presupune că trebuie să pornim de la o abordare pozitivă, deci trebuie musai să zic ”buni”, chiar dacă nu-i pe bune așa!) Oare când nu știam ce se întâmplă în pauzele dintre orele ținute în școală și copiii erau ei înșiși, fără niciun fel de filtru, s-a prăbușit lumea?

La un moment dat mi-a ajuns la urechi că unii părinți sunt deranjați de către copiii care intră pe Classroom înainte de ora 8:00. Ceea ce depășește puterea mea de înțelegere este de ce acele persoane intră pe platformă înainte de începerea cursurilor, dacă interacțiunea copiilor îi deranjează atât de tare?!

Mi-e greu să cred că o sporovăială zgomotoasă de copii e un motiv suficient de puternic pentru a face atâta caz!

Din ce-am putut să aud până acum, niciunul din copii n-a vorbit urât sau n-a jignit în clasa copilului meu!

Că unii din ei sunt un pic mai vocali decât alții chiar nu e o tragedie! E greu să devină sonore simultan mai mult de 20 de voci!

Oare copiii ăștia nu au nevoie de viață socială ca și noi? Hai să ne punem puțin în pielea lor! Abia se văd pe durata orelor și în intervalul acela de timp regulile jocului nu le permit să cultive relațiile dintre ei!

O altă situație pârâtă este aceea în care unul din profesorii clasei nu reușește să le capteze atenția tuturor. Din nou discuții pe grup: cu subînțeles, cu aluzii, cu sentințe morale…

Bineînțeles, fiecare-și cunoaște odrasla și nu e nevoie de prea multă tevatură ca să se prindă dacă discuția a pornit de la copilul lui sau ba.

Dacă te simți, printre schimburile de replici, te întrebi în sinea ta dacă nu din curtea ta iese fumul. Te mai sfătuiești și cu omul de lângă tine, că deh, vrei să vezi ce crede el despre asta.

Până la următoarea replică ce aprobă observația pârâcioasă, îl și strigi pe ștrengar și-l întrebi ce știe despre ce se dicută. Dacă-l iei mai tare, s-ar putea să-ți zică direct de ce se face vinovat.

În fine, ceea ce vreau să spun este că acei părinți ai copiilor cu mai multă energie nu și-i lasă în voia sorții sau a observațiilor părinților pârâcioși, ci iau oricum atitudine și investighează puțin situația.

Mi-e greu să cred că există părinți normali la cap care încurajează comportamentul obraznic și deranjant al copiilor în mediul școlar.

Ceea ce nu trebuie să uităm este că dincolo de zumzăiala aceasta, există în copiii noștri multă energie și poftă de viață.

Hai să nu le tăiem aripile din simplul motiv că suntem posomorâți sau obosiți!

Dacă la clasă există realmente niște momente în care copiii deranjează, persoanele care au autoritatea să se ocupe de disciplină vor lua cu siguranță atitudine.

Cât despre părinții superdotați cu spirit de observație și capacități extraordinare de comunicare, îi invit și să-și focuseze atenția pe ceva menit să-i dezvolte pe ei înșiși, dar să le și lărgească orizontul totodată!

Dacă asiști la un moment neplăcut și ești atât de bine intenționat pe cât te dai pe grup, poți să-i comunici părintelui în cauză mesajul în privat. Nu e nevoie să ții lecții valoroase de morală pe grup!

Aștept cu nerăbdare ziua în care unul dintre părinții aceștia mai disponibili vine cu propunerea și susținerea unei ore sau chiar două pe săptămână în care copiii doritori să facă meeting liber, astfel încât să se poată bucura unii de alții, de faptul că sunt colegi în aceeași clasă.

Relația aceasta de colegialitate va lua o formă tare ciudată în timp dacă lucrurile nu se vor remedia cât de curând.

Hai s-o lăsăm mai moale cu pâra și să facem ceva constructiv cu copiii în grupurile alea de școală, ok?